Fundația Viață pentru suflete a fost înființată la data de 14 Ianuarie 2019 la inițiativa domnului Burcioiu Robert și a doamnei Burcioiu Elena-Camelia împreună cu Burcioiu Cristian-Gerard
Despre Asociatia Viață Pentru Suflete

Asociatia Viață Pentru Suflete
Obiective
De-a lungul timpului, asociația a desfășurat diverse activități de ajutorare a persoanelor aflate în imposibilitatea de a-și procura mijloacele necesare pentru un trai decent, de susținere materială și spirituală a unor persoane depistate de boli necruțătoare.


Cine suntem?
Asociația Viață Pentru Suflete este prezentă încă din anul 2019 și a fost creată din dorința de a îmbina activitatea profesională, aceea de prevenire a bolilor și de tratare a afecțiunilor de care suferă populația, cu slujirea celei mai nobile activități umanitare, de caritate: ajutorarea semenilor aflați în stare de nevoie socială.
Beneficiarii serviciilor noastre
O categorie de beneficiari o constituie persoanele cu dizabilități intelectuale sau psihice, care au fost instituționalizate, printr-o hotărâre, a Comisiei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, cât și persoanele cu dizabilități sau persoanele care nu își pot procura mijloacele necesare pentru un trai decent.
